Melodii care-mi plac

Rezonez

http://www.rontzi.ro/bucurii-si-frustrari-de-primavara

Despre credinţa creştină în general

Ce este credinţa creştină?
Credinţa creştină este învăţătura lui Hristos despre cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, învăţătură pe care oamenii o pot primi numai prin credinţa în El, iar nu prin propriile strădanii.

Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii a căror cunoaştere dreaptă o are numai Hristos?
Acestea sunt:
Tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor;
Taina creării lumii şi a sfârşitului acesteia;
Taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu către scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea Sa;
Taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu;
Taina împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.
Taina învierii din morţi, a judecăţii de apoi şi a vieţii veşnice.

Dar nu au fost şi alţi învăţători omeneşti, gânditori şi filosofi care au încercat să explice aceste taine?
Da, foarte mulţi, însă ei au lucrat numai după puterile lor omeneşti limitate, prin cugetare şi studiul stăruitor al lumii şi al naturii umane. Toate încercările lor au sfârşit în ipoteze şi diferite teorii, deseori aflându-se în contradicţie una cu alta.

Prin ce este mai presus învăţătura adusă de Hristos decât învăţăturile acestora?
Prin întâietatea lui Hristos ca martor. El mărturiseşte: „Eu vorbesc ceea ce am văzut (Ioan VIII, 38) şi iarăşi: „Si nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (Ioan III, 13). Învăţătorilor legii din vremea Sa, El le-a spus: „Voi
sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan VIII, 23). De asemenea, El le-a grăit căpeteniilor israelite: „Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim” (Ioan III, 11). Şi iarăşi: „Eu sunt pâinea (vieţii) care S-a coborât din cer” (Ioan VI, 41). Şi multe altele ca acestea le-a grăit El cu autoritatea unui martor despre toate tainele cerului şi ale pământului, astfel încât oamenii se minunau de (cunoaşterea) ştiinţa Sa, căci „niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om” (Ioan VII, 46)

Într-adevăr, şi în viaţa cotidiană ne încredem mai mult într-un martor ocular decât într-un teoretician sau într-un filosof. Dar au existat şi alţi învăţători care au susţinut că au primit învăţătura lor de la anumiţi îngeri. Şi îngerii sunt martori ai marilor taine. Cum să înţelegem acestea?
Ştiut este că adeseori Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi la anumiţi oameni spre a-i învăţa şi îndruma. Dar mult mai des oamenii au avut viziuni mincinoase, adică duhuri rele li s-au arătat în chip de îngeri ai luminii. Pe lângă acestea cazul lui Hristos este cu totul diferit. Pe El nici nu L-au învăţat, nici nu L-au îndrumat îngerii. Dimpotrivă, El a condus oştirile îngereşti şi a izgonit duhurile rele din oameni, îngerii l-au slujit, iar diavolii au tremurat înaintea Lui.

Trebuie să socotim atunci că credinţa creştină este mai presus de celelalte religii ale lumii?
Credinţa creştină nu poate fi asemuită cu alte religii şi, sincer vorbind, nici nu trebuie să o numim „religie”, în sensul păgân al cuvântului. Căci ea nu este o religie între alte religii, ci este credinţa în Hristos şi descoperirea lui Hristos. Aceasta este Descoperirea personală, unică şi deplină a lui Dumnezeu spre luminarea şi mântuirea oamenilor. Altă descoperire de la Dumnezeu nu ne va mai fi dată vreodată, iar până la sfârşitul lumii nu putem aştepta un alt Mesia, în afară de Iisus Hristos.

Cum trebuie să privim unele încercări ale vremii noastre de a pune credinţa creştină pe acelaşi plan cu celelalte religii?
O astfel de încercare şi un astfel de experiment sunt greşite şi primejdioase. Căci „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Galateni VI, 7), iar sângele lui Hristos nu poate fi preţuit ca cerneala cărturarilor. Deşi noi, ca membri ai vechii Biserici Răsăritene, suntem toleranţi
faţă de orice făptură umană, ne este pe deplin oprit să asemănăm adevărul revelat primit de la Dumnezeu cu religiile şi filosofii le născocite de oameni.

Prin ce mijloace putem lupta împotriva unor astfel încercări?
În primul rând, prin adâncirea cunoştinţelor despre credinţa noastră ortodoxă, prin punerea în lucrare a învăţăturilor acesteia în viaţa cotidiană, prin aprofundarea ei, aşa cum face un om de ştiinţă cu o descoperire. În al doilea rând, prin eforturi generoase şi înţelepte – niciodată cu sila – să înălţăm pe oameni din cele de jos şi cele mai de jos trepte ale credinţelor lor către înălţimile credinţei noastre, iar nu să se cufunde şi să se amestece cu cele nedesăvârsite pentru vreun anume folos.

De ce numim credinţa noastră vie?
Deoarece credinţa şi viaţa sunt unite fără despărţire precum cauza şi efectul. Domnul Iisus a spus: „Cel ce crede în Fiul (lui Dumnezeu) are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan III, 36). De asemenea,
este scris: „Iar dreptul din credinţă va fi viu” (Evrei X, 38)

Fragment extras din: Sfântul Nicolae Velimirovici, CREDINŢA SFINŢILOR – Catehismul Bisericii Ortodoxe. Bucureşti,2004

Cartea poate fi descărcată (în format digital – pdf)  în întregime de AICI

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca(I)

Iisus în faţa prejudecăţilor

Printre păcatele minţii sunt înşirate şi prejudecăţile. În faţa lor Iisus a ieşit osândit. Acestea se mai numesc – după intensitatea lor – bănuieli, presupuneri,formalism etc., care şi-au pierdut fondul.

Prejudecăţile nu sunt judecăţi. Acestea cer un efort, pe când prejudecăţile nu. De aceea stau mai la îndemână şi câştigă pe mai mulţi.

Unul dintre gânditorii vremii noastre are cuvântul acesta: e de ajuns să primeşti o singură idee greşită, ca principiu conducător, ca pe urmă să nu existe absurditate posibilă la care să nu ajungi în chipul cel mai logic cu putinţă (Bergson).

Decăderea în formalism şi prejudecăţi era multă în israel, şi veche. Astfel Dumnezeu a avut mult de îndurat cu ei, încât printr-unul din prooroci le atrăgea aminte: ” Vai, celor ce zic răului bine şi binelui rău; vai celor ce zic luminii întuneric şi întunericului lumină” (Isaia 5, 20).

Punctul lor de vedere – ochiul lor – aşa vede; iar mintea judecă, în consecinţă, greşit. ” Acesta e ochiul care trebuie scos”. Structura aceasta sufletească a ochiului curat sau viciat o pomeneşte (descrie) Iisus. Capacitatea de adevăr şi efortul întregii vieţi pentru el, luminează lucrurile; incapacitatea însă, refuzul incapacităţii, le întunecă.

Structura interioară se proiectează în afară în câmpul realului, pe care-l vede după subiectivitatea sa: luminat sau întunecat.

Iisus a avut multe de păţit cu structura formalismului iudaic, cu ochiul pe care voia să-l scoată fiindcă îl supăra lumina lui Iisus. Formalismul era ca şi prejudecăţile: ochiul nopţii.

Fariseii se sminteau de El pentru nimicuri, ca de pildă: că nu se spală pe mâini înainte de mâncare, ca dacă sfărâmau ucenicii câteva spice sâmbăta, după ei însemna că treieră, deci – El e călcător de lege. Dar de câte ori a fost provocat Iisus n-a rămas dator. el le-a făcut fariseilor cele mai aspre îndreptări – deşi cu linişte – chiar dacă era invitatul lor la masă.

Iisus nu putea suferi încremenirea legii în formalism, obiectivare sau socializare. Aceasta era o decădere în Israel, permanent combătută de Iisus: căderea în literă, care ucide şi confiscă Duhul; ori El aducea Duhul care dă viaţa şi face libertate.

Iată deci obârşia conflictului ireductibil dintre Iisus şi farisei; dacă Iisus nu se poartă, nu face şi nu respectă Legea ca ei, e un călcător de lege şi va trebui pedepsit cu Legea. Ceea ce au şi făcut.

Sfinţenia Sa, minunile pe care nimeni nu le-a mai făcut între oameni, încă nu erau motive suficiente de a le lumina ochiul cunoaşterii Adevărului, ci motivul de cea mai gravă bănuială, că le face cu ajutorul dracilor.

Iată câteva prejudecăţi ale iudeilor faţă de Iisus, care-i împiedicau să se lumineze, crezându-se ei în lumină.  Dar: ” drepte sunt căile Domnului şi cei drepţi merg pe ele; iar ceilalţi pe aceleaşi căi se împiedică şi cad” (Osea 14,10).

E grea mântuirea şi propovăduirea ei e plină de riscuri, chiar propovăduită de Iisus – Lumina lumii. Cu toate acestea şi peste acestea e în firea luminii să lumineze şi iarăşi să lumineze.( Arsenie Boca)

Articol extras din broşura ” Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca; Despre durerile oamenilor” vol.4 (Rostul încercărilor)”

Rugăciune pentru luni

O, Veşnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă şi mare smerenie a inimii mele, cunosc şi mărturisesc că greşesc în toate zilele, dumnezeieştii tale dragoste. Pentru acesta astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, cer sa-mi laşi toate păcatele şi să mi le ierţi, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale celei mari, să-mi dai har, ca să pun început bun, să port grijă şi să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atâtea osteneli şi ispite la Sfânta Ta răstignire, ca să mântuieşti zidirea Ta. Şi te rog, Dumnezeul meu şi Ziditorul meu, să mă îndreptezi de astăzi înainte spre bine, până la sfârşitul vietii mele, întru cinstea şi mărirea împărăţiei Tale şi pentru mântuirea mea. O, Doamne! Astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta în mine precum îţi place. Dă-mi îngăduială să pot răbda şi mă pedepseşte aici întru acestă lume, după mila Ta, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei morţi după rugăciunile Sfintei Tale Biserici şi mă învredniceşte pe mine şi pe ceilalţi să ne bucurăm de mărirea Ta în Rai. La acesta pun mijlocitor pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereşti slujitori şi slugi ale lui Dumnezeu! păzitori ai oamenilor şi vrăjmaşi ai duhurilor rele, mă închin vouă, fericite duhuri, şi mă bucur de mărirea voastră, căci pururea staţi neadormiţi întru voinţele Dumnezeului nostru, cu multă grijă şi credinţă; voi pururea căutaţi şi nu dormiţi, pururea slujiţi şi nu osteniţi, pururea luptaţi şi pururea biruiţi şi nu este alta grija voastră, fără numai să depărtaţi pe cel rău de la zidirea lui Dumnezeu. O, binecuvantaţi păzitori ai oamenilor! mă închin vouă şi vă mulţumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne daţi, pentru povăţuirea ce ne faceţi, pentru darul ce-l cereţi adesea de la Dumnezeu pentru noi şi deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveţi de mine, nevrednicul şi păcătosul. O, Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, şi voi Sfinţilor Arhangheli Mihaile şi Gavrile, nu vă scârbiţi de mine, nici mă lăsaţi pustiu, ci mă păziţi ziua şi noaptea până îmi voi da cu pocăinţă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar că eu nu vă ascult, nici primesc luminările şi povăţuirile ce îmi faceţi pentru folosul meu. Încă vă rog să aveţi grija sufletului meu şi să opriţi puterea vrăjmaşului, pentru ca să nu mai greşesc de acum înaintea Dumnezeului meu; şi mă învredniciţi să vă văd la moartea mea şi să staţi împrejurul meu şi să duceţi în ceruri sufletul meu ca să se închine măririi lui Dumnezeu şi să vadă bucuria Sfinţilor Lui pentru ca să am pricină să vă mulţumesc acolo pentru purtarea de grijă ce aţi avut-o pentru mine şi să vă spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor.
Amin.

Motto

‘‘Când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate, nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te pentru ce a venit şi vei afla răspuns. Deoarece, fie prin acela, fie prin altul, trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu’’ Sfântul Maxim Mărturisitorul.